orândă definitie

orîndă (-de), s. f. – 1. Soartă, ursită, destin. – 2. Ordin, stil, mod. – Var. orînd. Sl. urędu „ordin” (Cihac, II, 313; Conev 88); cf. rînd și slov. ured(a). – Der. orîndui, vb. (a ordona, a regla, a dispune), din sl. uręditi, cf. rîndui; orînduială, s. f. (ordin, dispoziție); orînduitor, adj. (organizator). substantiv femininorîndă

1) orî́ndă f., pl. e și zĭ (ca și orînd saŭ d. orînduĭesc). Vest. Orînd, soartă. Orînduĭală, obiceĭ, regulă. substantiv femininorîndă

2) orî́ndă f., pl. e și zĭ (rut. orénda, rus. arénda. V. arendă). Nord. Arendă: moșie dată (saŭ luată) în orîndă. Cîrcĭumă la sat. substantiv femininorîndă

orấndă¹, -e, s.f. – 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat / ursit să devină soțul (soția) cuiva: „Atuncia ți-o hi orândă / Când i-a crește grâu în tindă” (Calendar 1980: 82). – Din orândui „a destina„. substantiv femininorândă

orândă², -e, s.f. – Cârciumă rurală (luată în arendă) – Din ucr. orenda (MDA). substantiv femininorândă

orândă f. soartă, noroc: așa i-a fost orânda PANN. [Slav. UREDŬ. ordine (ORÕDIĬE, ispravă)]. substantiv femininorândă

orândă f. Mold. cârciumă de sat: nu cumva a ținut tatăl d-tale orânda în sat ? CR. [Rut. ORENDA; v. arendă]. substantiv femininorândă

orấndă¹ (soartă, datină) (pop.) s. f., g.-d. art. orấndei; pl. orấnde substantiv femininorândă

orấndă² (han, arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orấnzii; pl. orấnzi substantiv femininorândă

ORẤNDĂ¹, orânde, s. f. (Pop.) 1. Soartă, ursită, destin. ♦ Persoană menită să devină soțul (sau soția) cuiva; ursit. 2. Obicei, datină. [Var.: orấnd s. m.] – Din orândui (derivat regresiv). substantiv femininorândă

ORẤNDĂ², orânzi, s. f. (Înv. și reg.) 1. Cârciumă rurală (luată cu arendă de la proprietarul moșiei); han. 2. Arendă. [Pl. și: orânde] – Din ucr. orenda. substantiv femininorândă