origine definitie

ORÍGINE s.f. 1. Obârșie; început; izvor. 2. Faptul de a se trage dintr-o familie, dintr-un popor etc.; apartenența prin naștere la o anumită familie, un grup social, o națiune etc. 3. (Mat.) Punct fix de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). [< lat. origo, originis, cf. fr., it. origine]. substantiv femininorigine

ORÍGINE s. f. 1. început, proveniență; izvor, obârșie. 2. apartenență prin naștere la o anumită familie, la un grup social, o națiune etc. ◊ etimologie (a unui cuvânt). 3. (mat.) punct fix de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. (< lat. origo, -ginis, fr. origine) substantiv femininorigine

*orígine f. (lat. orígo, -íginis, d. oriri, a răsări. V. orient). Început: originea lumiĭ, originea speciilor. Etimologie: originea unuĭ cuvînt. Cauză inițială: beția e originea multor nenorocirĭ. Proveniență: progenitură de origine romană (Em.), modă de origine franceză. La origine, originar, la început. – Și orígină și (după fr. origine) origínă. V. obîrșie și purces. substantiv femininorigine

orígine s. f., g.-d. art. oríginii; pl. orígini substantiv femininorigine

ORÍGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; început, proveniență; izvor, obârșie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de proveniență, de natură; b) originar. 2. Apartenență prin naștere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită națiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obârșie, de baștină, de neam, de naționalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafață sau în spațiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotație sau cu o gradație, de la care începe numerotația sau gradația. [Var.: orígină s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. orígine. substantiv femininorigine

a trimite (pe cineva) la origini expr. a înjura (pe cineva) de mamă. substantiv femininatrimite