orient definitie

ORIÉNT s.n. Răsărit, est. ♦ Teritoriu, regiune de răsărit; (spec.) spațiu geografic situat la răsăritul Europei. [Pron. -ri-ent. / < fr. orient, cf. it. oriente, lat. oriens]. substantiv neutruorient

ORIÉNT s. n. răsărit, est; spațiul geografic din răsăritul Europei. (< fr. orient, lat. oriens, germ. Orient) substantiv neutruorient

oriént (punct cardinal) (rar) (-ri-ent) s. n. substantiv neutruorient

*Oriént (zonă geografică) (-ri-ent) s. propriu n. substantiv neutruorient

*oriént n., pl. e și urĭ (lat. óriens, -éntis, d. oriri, a răsări. V. origine). Răsărit, est, punctu ceruluĭ de unde soarele se înalță la orizont: corabia înainta spre orient. Levant, țările situate la răsăritu măriĭ Mediterane (peninsula Balcanică, Anatolia, Siria, Egiptu, Arabia, Persia, Armenia, sudu Rusiiĭ): o călătorie în Orient. Extremu Orient, China, Japonia, Indochina. Marele Orient, loja centrală a masonilor. Chestiunea Orientuluĭ, lupta care exista între statele Eŭropeĭ p. ocuparea Constantinopoluluĭ dacă Turcia s´ar fi prăbușit. V. occident. substantiv neutruorient

orient n. 1. răsărit; 2. țară în Azia răsăriteană: a călători în orient; extremul orient, China, Japonia, etc.; chestiunea Orientului, luptă ce durează de aproape un secol între diferitele State europene relativ la posesiunea Dardanelelor, azi în puterea Turcilor. substantiv neutruorient

ORIÉNT s. n. Unul dintre cele patru puncte cardinale, situat în direcția în care răsare soarele; răsărit, est; p. ext. spațiul geografic situat la est față de un punct de referință (îndeosebi Asia și estul Africii); nume generic pentru țările sau popoarele din acest spațiu. [Pr.: -ri-ent] – Din fr. orient, lat. oriens, -ntis, germ. Orient. substantiv neutruorient

*Extrémul Oriént (ri-ent) s. propriu n. substantiv neutruextremulorient

*Oriéntul Apropiát (-ri-en-, A-pro-pi-at) s. propriu n. substantiv neutruorientulapropiat

*Oriéntul Mijlocíu (-ri-en-) s. propriu n. substantiv neutruorientulmijlociu