*orhestrațiúne f. (fr. orchestration). Arta de a instrumenta o operă muzicală (instrumentațiune). Modu de combinațiune a părților uneĭ orhestre: orhestrațiunea luĭ Mexerbeer e bogată și sonoră. – Și -áție și -áre. substantiv femininorhestrațiune
orhestrațiune | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | orhestrațiune | orhestrațiunea |
plural | orhestrațiuni | orhestrațiunile | |
genitiv-dativ | singular | orhestrațiuni | orhestrațiunii |
plural | orhestrațiuni | orhestrațiunilor |