orfan definitie

orfán (orfánă), adj. – Copil fără (unul din) părinți. – Var. (înv.) și mr. oarfăn. Ngr. ỏρφανός (Cihac, II, 630; Roesler 573; Gáldi 215) var. și mr. din lat. *orphanus (Candrea-Dens., 1274; REW 6105), cf. it. orfano, v. fr. orfene, cat. orfe, port. orfăo. – Der. orfană, s. f. (fată fără părinți); orfanotrofiu (var. orfanotrofie), s. n. (orfelinat), din mgr. ὀρφανοτροφεϊον, sec. XVII, înv.; orfelinat, s. n. (casă de orfani), din fr. orphelinat. adjectivorfan

*orfán, -ă adj. și s. (vgr. orphanós [și orphós], ngr. orfanós; lat. órphanus, [de unde] mrom. oarfăn; it. órfano, fr. orphelin [îld. orfenin, vfr. orfene], sp. huérfano, pg. orfâo. V. orb). Care n´are părințĭ orĭ are numaĭ tată saŭ numaĭ mamă: copil orfan, un orfan. adjectivorfan

orfan a. și m. copil rămas fără părinți sau și numai fără unul dintr'înșii. [Gr. mod. ORPHANÓS]. adjectivorfan

!orfán adj. m., s. m., pl. orfáni; adj. f., s. f. orfánă, pl. orfáne adjectivorfan

ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um. adjectivorfan

a lăsa orfan (pe cineva) expr. (intl.) a omorî (pe cineva), a ucide (pe cineva). adjectivalăsaorfan