ordonat definitie

ORDONÁT, -Ă adj. Dispus, așezat în ordine. ♦ Bine îngrijit, pus la punct. [< ordona]. adjectiv ordonat

ORDONÁT, -Ă I. adj. dispus, așezat în ordine. ◊ bine îngrijit, pus la punct. ♦ (mat.) mulțime ~ă = mulțime cu ordine bine determinată de dispunere a elementelor componente. II. s. f. a doua coordonată (cea verticală) a unui punct dintr-un sistem rectangular. ◊ înălțimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil în raport cu linia de ochire. (după fr. ordoné) adjectiv ordonat

*ordonát, -ă adj. (fr. ordonné). Dichist, echilibru, rînduit, ĭubitor de ordine: elev ordonat. S. f. Geom. Linie dreaptă trasă dintr´un punct al uneĭ curbe perpendiculare pe axa eĭ. Adv. În mod ordonat: a trăi ordonat. V. dezordonat. adjectiv ordonat

ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné. adjectiv ordonat

*ordón și -éz, a v. tr. (fr. ordonner, d. lat. ordĭnare.El ordonă; să ordone. V. sub-ordonez). Așez, aranjez, rînduĭesc: îmĭ ordonez hîrtiile. Poruncesc, comand, daŭ ordin: a ordona să se facă. Prescriŭ, ordonanțez un remediŭ unuĭ bolnav: medicu a ordonat să bea lapte. Confer un ordin, sacrez (la catolicĭ): a ordona un preut [!]. verb tranzitiv ordon

ORDONÁ vb. I. tr. 1. A porunci, a dispune, a comanda. 2. A orândui, a aranja, a rândui. [P.i. ordón și -nez. / < fr. ordonner]. verb tranzitiv ordona

ORDONÁ vb. tr. 1. a da un ordin, a porunci, a dispune, a comanda. 2. a orândui, a aranja, a rândui. ◊ (mat.) a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi. (< fr. ordonner) verb tranzitiv ordona

ordoná1 (a ~) (a porunci) vb., ind. prez. 3 ordónă verb tranzitiv ordona

ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză verb tranzitiv ordona

ordonà v. 1. a dispune, a pune în ordine: a ordona o serbare; 2. a da un ordin: îți ordon de a pleca; 3. a prescrie un remediu: medicul ordonă dieta; 4. a conferi ordinele ecleziastice (la Catolici). verb tranzitiv ordonà

ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. verb tranzitiv ordona

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ordonat

ordonat   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ordonat ordonatul ordona ordonata
plural ordonați ordonații ordonate ordonatele
genitiv-dativ singular ordonat ordonatului ordonate ordonatei
plural ordonați ordonaților ordonate ordonatelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z