ordonanță definitie

ORDONANȚÁ vb. I. tr. A elibera un ordin de plată (a unei sume). [< fr. ordonnancer]. substantiv feminin ordonanța

ORDONÁNȚĂ s.f. I. Ordin, dispoziție scrisă care provine de la o autoritate. ♦ Ordonanță de plată = dispoziție de plată a unei sume. II. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofițer. III. Modul cum sunt aranjate elementele unei compoziții arhitecturale, cum sunt grupate diferite elemente ale unui tablou. [Cf. fr. ordonnance]. substantiv feminin ordonanță

ORDONÁNȚĂ s. f. I. 1. dispoziție scrisă care emană de la o autoritate (administrativă). ♦ ~ de plată = dispoziție de plată a unei sume. 2. act legislativ al unui guvern. 3. (jur.) hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. II. (în vechea armată) soldat în serviciul personal al unui ofițer. III. mod de dispunere a elementelor unei compoziții arhitecturale, de grupare a diferitelor elemente ale unui tablou etc. (< fr. ordonnance) substantiv feminin ordonanță

*ordonánță f., pl. e (fr. ordonnance). Deciziune polițienească, deciziunea unuĭ judecător. Prescripțiunea mediculuĭ. Ordin dat tezauruluĭ ca să plătească o sumă anumită: ordonanță de plată. Ofițer alipit serviciuluĭ oficial al unuĭ general: ofițer de ordonanță. Soldat alipit ca servitor unuĭ ofițer (V. ordinanț). substantiv feminin ordonanță

ordonánță s. f., g.-d. art. ordonánței; pl. ordonánțe substantiv feminin ordonanță

ordonanță f. 1. dispozițiune, rândueală: ordonanța serbărilor; 2. totalitatea părților din cari se compune un edificiu și dispozițiunea lor; 3. fig. compozițiunea unui discurs, a unei opere de artă: ordonanța unei poeme, unui tablou; 4. regulament, ordin emanat dela o autoritate; 5. deciziunea unui judecător; 6. prescripțiunea medicului; 7. militar atașat la un general spre a-i transmite ordinele: 8. soldat pus la dispozițiunea unui ofițer; 9. ordin dat tezaurului spre a plăti o sumă determinată. substantiv feminin ordonanță

ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc.; act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. Ordonanță de urgență = hotărâre guvernamentală luată în absența Parlamentului, cu putere de lege și care poate fi confirmată sau infirmată ulterior de Parlament. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofițer. 3. (Arhit.) Dispunere, aranjare generală a elementelor componente ale unei fațade. – Din fr. ordonnance. substantiv feminin ordonanță

ORDONANȚÁ vb. tr. a elibera un ordin de plată (a unei sume). (< fr. ordonnancer) verb tranzitiv ordonanța

ORDONANȚÁ, ordonanțez, vb. I. Tranz. A dispune plata unei sume prin emiterea unei ordonanțe, a unui ordin de plată. – Din fr. ordonnancer. verb tranzitiv ordonanța

ordonanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ordonanțeáză verb tranzitiv ordonanța

ordonanțà v. a ordona efectuarea unei plăți. verb tranzitiv ordonanțà

*ordonanțéz v. tr. (fr. ordonnancer). Daŭ ordonanță să plătească tezauru o sumă anumită. Prescriŭ un remediŭ unuĭ bolnav. verb tranzitiv ordonanțez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ordonanță

ordonanță   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ordonanță ordonanța
plural ordonanțe ordonanțele
genitiv-dativ singular ordonanțe ordonanței
plural ordonanțe ordonanțelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z