oracul definitie

ORÁC s. n. (Rar) Orăcăit. – Postverbal al lui orăcăi. substantiv neutruorac

orác interj. – Imită vocea broaștei. Creație expresivă, cf. oac.Der. orăcăi, vb. (a face ca broasca; despre copii, a plînge; a scînci); orăcăit, s. n. (a scoate sunetul broaștei); orăcăială, s. f. (orăcăit). substantiv neutruorac

orác (reg.) interj. substantiv neutruorac

ORÁC interj. (Reg.; de obicei repetat) Cuvânt care redă strigătul broaștelor. – Onomatopee. substantiv neutruorac

ORÁCUL s.n. v. oracol. substantiv neutruoracul

ORÁCOL, oracole, s. n. (În Antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit credinței anticilor, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se făceau și se interpretau aceste profeții; p. ext. persoană care făcea aceste profeții. ♦ Hotărâre sau sentință cu caracter infailibil dată de o persoană cu autoritate; p. ext. persoană care dă această hotărâre sau sentință. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle. substantiv neutruoracol

*orácul n., pl. e (lat. oráculum, d. orare, a ruga. V. orator). Răspuns pe care vechiĭ Grecĭ, Romanĭ și alte popoare îșĭ închipuĭaŭ că-l primesc de la zeĭ: oraculele eraŭ de multe orĭ redactate în terminĭ [!] ambiguĭ. Divinitatea care dădea oraculele: a consulta oraculu de la Delfi. Locu unde se dădea oraculu. Deciziune care emană de la un om de mare autoritate saŭ știință: oraculele Academiiĭ. Persoana care dă această deciziune: el era oraculu partiduluĭ luĭ. A vorbi ca un oracul, a vorbi sentențios. Ton de oracul, ton sentențios. – Pin [!] oracul se înțelege maĭ ales răspunsu zeilor la vechiĭ Grecĭ și Romanĭ. Un celebru oracul era la Delfi (astăzĭ Kastri), în Focida, lîngă muntele Parnas (Grecia). O preuteasă [!] numită pitonisă, după treĭ zile de nemîncare, mesteca în gură frunze de dafin și, cuprinsă de o exaltațiune cauzată desigur și de sucu acesteĭ plante, se suĭa pe un triped pus deasupra uneĭ crăpăturĭ din care ĭeșea ahur mefitic. Tremurînd din tot corpu, cu păru zbîrlit, cu spume la gură și apucată de convulsiunĭ, răspundea întrebărilor care i se puneaŭ. După acest oracul de la Delfi, maĭ eraŭ renumite: oraculu luĭ Joĭe, la Dodona (Epir), al luĭ Apóline, în insula Delos, al luĭ Esculap, la Epidaur (azĭ Pidauro), în Argolida, ș. a. În Italia era celebru oraculu sibileĭ de la Cume (lat. Cumae, în Campania). Și la Galĭ eraŭ preutese [!] care dădeaŭ oracule. substantiv neutruoracul

ORÁCUL s. n. v. oracol. substantiv neutruoracul

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluioracul

oracul  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular oracul oraculul
plural oracule oraculele
genitiv-dativ singular oracul oraculului
plural oracule oraculelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z