oracăi definitie

orácăĭ, și -ăĭesc v. intr. (d. orac, orac, țipetu [!] pruncilor și al broaștelor). Plîng, vorbind de pruncĭ. Strig, orăcăĭesc, vorbind de broaște și rar de păsările de curte. temporaroracăĭ

orăcăi, orăcăi v. i. (d. copiii mici) a plânge, a scânci verborăcăi

orácăĭ, și -ăĭesc v. intr. (d. orac, orac, țipetu [!] pruncilor și al broaștelor). Plîng, vorbind de pruncĭ. Strig, orăcăĭesc, vorbind de broaște și rar de păsările de curte. verboracăĭ

orăcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 orắcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá; conj. prez. 3 să orắcăie verborăcăi

orăcăì v. 1. a striga, vorbind de păsări: găini, rațe, gâște orăcăesc în toate părțile Gr. AL.; 2. a ocăcăi: mii de broaște în lung orăcăesc AL.; 3. a se văeta (de copii). [Cf. horcăi]. verborăcăì

ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi. verborăcăi

orăcăĭésc, V. oracăĭ. verborăcăĭesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluioracăi

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z