ORÁC s. n. (Rar) Orăcăit. – Postverbal al lui orăcăi. substantiv neutruorac
orác interj. – Imită vocea broaștei. Creație expresivă, cf. oac. – Der. orăcăi, vb. (a face ca broasca; despre copii, a plînge; a scînci); orăcăit, s. n. (a scoate sunetul broaștei); orăcăială, s. f. (orăcăit). substantiv neutruorac
orác (reg.) interj. substantiv neutruorac
ORÁC interj. (Reg.; de obicei repetat) Cuvânt care redă strigătul broaștelor. – Onomatopee. substantiv neutruorac
orac substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | orac | oracul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | orac | oracului |
plural | — | — |