orânduit definitie

ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui. adjectivorânduit

orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă verb tranzitivorândui

orânduì v. 1. a numi într’o demnitate sau funcțiune: Domnul se orânduește pentru toată vieața; 2. a ordona, a dispune: după ce orândui cele de cuviință CR. 3. fig. a destina: toate le-a orânduit pronia cerească POP. [V. orândă, soartă]. verb tranzitivorânduì

ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. verb tranzitivorândui

orînduĭésc și (vechĭ) -désc v. tr. (vsl. urenditi). Rînduĭesc, dispun, hotărăsc, fixez, stabilesc: cum a orînduit Dumnezeŭ, așa să fie! Așez, rînduĭesc, pun în ordine: guvernu a orînduit lucrurile așa. Numesc, pun într´o funcțiune: l-aŭ orînduit domn. verb tranzitivorînduĭesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiorânduit

orânduit   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular orânduit orânduitul orândui orânduita
plural orânduiți orânduiții orânduite orânduitele
genitiv-dativ singular orânduit orânduitului orânduite orânduitei
plural orânduiți orânduiților orânduite orânduitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z