orândui definitie

orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă verb tranzitivorândui

orânduì v. 1. a numi într’o demnitate sau funcțiune: Domnul se orânduește pentru toată vieața; 2. a ordona, a dispune: după ce orândui cele de cuviință CR. 3. fig. a destina: toate le-a orânduit pronia cerească POP. [V. orândă, soartă]. verb tranzitivorânduì

ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. verb tranzitivorândui

orînduĭésc și (vechĭ) -désc v. tr. (vsl. urenditi). Rînduĭesc, dispun, hotărăsc, fixez, stabilesc: cum a orînduit Dumnezeŭ, așa să fie! Așez, rînduĭesc, pun în ordine: guvernu a orînduit lucrurile așa. Numesc, pun într´o funcțiune: l-aŭ orînduit domn. verb tranzitivorînduĭesc

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiorândui

orândui   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)orândui orânduire orânduit orânduind singular plural
orânduind orânduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) orânduiesc (să)orânduiesc orânduiam orânduii orânduisem
a II-a (tu) orânduiești (să)orânduiești orânduiai orânduiși orânduiseși
a III-a (el, ea) orânduiește (să)orânduiai orânduia orândui orânduise
plural I (noi) orânduim (să)orânduim orânduiam orânduirăm orânduiserăm
a II-a (voi) orânduiți (să)orânduiți orânduiați orânduirăți orânduiserăți
a III-a (ei, ele) orânduiesc (să)orânduiască orânduiau orândui orânduiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z