Alege sensul dorit: or -invariabil or -verb

or definitie

credit rapid online ifn

OR1- v. oro1-. invariabilor

OR2- v. oro2-. invariabilor

credit rapid online ifn

OR1 conj. dar, însă. ◊ deci, așadar. (< fr. or) invariabilor

OR3(O)- elem. „gură”. (< fr. or/o/-, cf. lat. os, oris) invariabilor

-ÓR2, -éză, -íță, /-ér, -éză, -íță elem. „nume de agent”, „practicant al unei meserii”. v. -ar2. (< fr. -eur, -euse) invariabilor

1) or, prescurtare îld. vor: or fi, vor fi. invariabilor

2) *or adv. (fr. or, d. lat. ad horam, pînă la ora [prezentă], ca pv. aora și sp. ahora, acum, la fel cu ngr. tóra, acuma, d. óra, oră). Barb. îld. decĭ, dar, ĭar, și. De ex.: 1. or quant à mon ancêtre (Ronsard), ĭar cît despre strămoșu meŭ. 2. Acest cuvînt se raportă [!] la ceĭ ce eraŭ acolo: ĭar (decĭ, dar, și, fr. or) eŭ, nefiind acolo, n´am de ce să mă supăr. 3. Lupu îl acuza pe mel [!] că l-a insultat anu trecut: ĭar saŭ dar (fr. or) anu trecut el nicĭ nu era născut. invariabilor

3) or conj. Fals îld. orĭ. invariabilor

or (însă) conjcț. invariabilor

OR1 conj. Dar, însă. ♦ Deci, așadar. – Din fr. or. invariabilor

OR2 conj., adv. v. ori. invariabilor

orĭ conj. (lat. *voles, cl. vis, vreĭ; *voles quid, orĭ-ce. V. oare și vreĭ. Cp. cu acar 3 și vsl. vare što, orĭ-ce). Saŭ: mercuru orĭ idrargiru [!], caliu orĭ potasiu, stibiu orĭ antimoniu. Disjunctiv: orĭ pe aci, orĭ pe acolo, tot așa de departe e (V. ). Cu înț. indefinit, în compozițiunea unor pron. și adv.: orĭ-care, orĭ-cînd, orĭ-ce, orĭ-cum, orĭ-unde. – Fals or, cum scriŭ uniĭ, dar nu zice nimenĭ! invariabilorĭ

ORI conj., adv. I. Conj. (Cu funcție disjunctivă, adesea cu nuanță copulativă) 1. Sau. ♦ (În propoziții interogative) Te duci ori ba? 2. (După o regentă, uneori în corelație cu „fie că”, „sau”, introduce sau leagă două propoziții subordonate opuse) Fie că va da zăpadă, ori că iarba va înverzi. II. Adv. (Pop.; introduce o propoziție interogativă) Oare. [Var.: or conj., adv.] – Et. nec. invariabilori

2) oĭ, verb auxiliar îld. voĭ: oĭ vedea (voĭ vedea). verboĭ

1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s´a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s´a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s´a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n´are hi hălduit, are hi răsărit, s´are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2. verbaș

2) om, verb auxiliar îld. vom: om vedea (vom vedea). verbom

1) or, prescurtare îld. vor: or fi, vor fi. verbor

va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s´a sfîrșit ! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea. verbva

veĭ, V. voĭ 1. verbveĭ

vor, V. voĭ 21. verbvor

2) vom, V. voĭ 2. verbvom

2) voĭ, veĭ, va, vom, vețĭ, vor v. ajutător care, în unire cu inf., formează viit. lit. (lat. *vóleo, vŏlére [după dóleo, dŏlére, a durea], cl. vŏlo, velle, a vrea. Veĭ vine din vĕlis [îld. vis], de unde s´a făcut vrom. verĭ, apoĭ veĭ, pop. (munt. ), -ĭ; va vine din vŏlet [V. orĭ], de unde s´a făcut *voare, vare, va,, pop. a (munt. o, din *ua, *uă); vom vine din *volemus, de unde s´a făcut *vurem, vrem, vechĭ vem și văm, azĭ vom, pop. om; vețĭ vine din *voletis, de unde s´a făcut *vurețĭ, vrețĭ, vețĭ, pop. ețĭ, îțĭ [munt. oțĭ]: vor vine din volunt, rom. pop. or. V. vreaŭ și aș 1): voĭ merge (fam. munt. o să merg, mold. am să merg). Voĭ, va și vor se întrebuințează (numaĭ lit.) și ca v. tr.: nu voĭ, nu va, nu vor îld. nu vreaŭ (eŭ saŭ eĭ), nu vrea. Subj. vechĭ și să voaĭe (lat. *voleat). verbvoĭ

voì v. 1. a avea dorința, intențiunea, voința de: voiesc să plec; 2. a dori: a voi cuiva bine; 3. a pretinde, a cere: ce voiești pentru asta ? 4. auxiliar pentru formarea viitorului: voiu răspunde. [Slav. VOLITI]. verbvoì

vețĭ, V. voĭ 1. verbvețĭ

vreà v. V. voì. [Lat. *VOLERE = VELLE]. verbvreà

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluior

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z