OPÁC, -Ă adj. 1. Prin care nu străbate lumina. ♦ Dens, de nepătruns. ♦ Întunecat, înnorat, întunecos. 2. (Fig.) Lipsit de inteligență; obtuz. [< fr. opaque, it. opaco, lat. opacus]. adjectivopac
1) opác n., pl. e (vsl. opako, înapoĭ. V. opacină). Munt. est. Scarmos, strapazan, bățu de care se fixează lopata luntriĭ. adjectivopac
2) opác, -ă adj. (bg. sîrb. opak. Îndărătnic. V. opac 1). Trans. vest. Prost, dobitoc. adjectivopac
3) *opác, -ă adj. (lat. opácus). Pin [!] care nu se vede, care nu e transparent: vasele de lut îs opace. adjectivopac
OPÁC, -Ă adj. 1. lipsit de transparență, prin care nu străbate lumina. ◊ dens, de nepătruns. ◊ lipsit de strălucire, întunecat, înnorat, întunecos. 2. (fig.) lipsit de inteligență; mărginit, obtuz. (< fr. opaque, lat. opacus) adjectivopac
opác1 adj. m., pl. opáci; f. opácă, pl. opáce adjectivopac
opác2 s. n., pl. opáce adjectivopac
opac a. prin care nu poate pătrunde lumina. adjectivopac
OPÁC2, -Ă, opaci, -ce, adj. 1. Prin care nu poate trece lumina, lipsit de transparență, nestrăveziu. ♦ Care nu permite trecerea unei radiații electromagnetice sau corpusculare. ♦ Lipsit de strălucire, întunecat. 2. Fig. Cu orizont mărginit, îngust la minte, obtuz. – Din fr. opaque, lat. opacus. adjectivopac
OPACI- elem. „opacitate”. (< fr. opaci-, cf. lat. opacus, întunecat) invariabilopaci
OPÁCĂ, opăci, s. f. (Reg.) Vâslă, lopată. – V. opacină. substantiv femininopacă
opácă (opắci), s. f. – 1. (Pl. Trans.) Detenție, arestare. – 2. Furchet, cuzinet. – 3. Vîslă, lopată. Sl. opako „înapoi”, slov. opak „pe dos, invers” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 228), cf. sl. opačica „legătură”. – Der. opăci, vb. (a împiedica; a tulbura; a molesta, a deranja), din sb., slov. opaciti; opăceală, s. f. (molestare, supărare); opacină, s. f. (vîslă), din sl. opačina „legătură”, cf. ceh. opačina „vîslă”, rut. opačyna „vîslă”. substantiv femininopacă
opácină f., pl. opăcinĭ (vsl. opačina, pedică [!], adică „vîslă opritoare”. V. opac 1 și 2). Dun. (Munt. Mold.) Vîslă (lopată scurtă și lată de mînat orĭ de oprit luntrea) saŭ lopată (ramă) în general: a trage la opăcinĭ. – La Teod. P. P., 310 și 562 opăcĭ (decĭ sing. opacă), în gura unuĭ lăutar. V. bobaĭcă. substantiv femininopacină
opăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. opăcésc, imperf. 3 sg. opăceá; conj. prez. 3 să opăceáscă verb tranzitivopăci
opăcì v. Tr. a ținea în loc, a împiedeca. [Slovean OPAČITI, a face d´andoasele]. verb tranzitivopăcì
OPĂCÍ, opăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A opri în loc, a reține; a împiedica. 2. A induce în eroare, a deruta; a necăji; a năuci, a zăpăci. 3. A liniști, a potoli, a domoli. – Din bg. opača, sb. opačiti. verb tranzitivopăci
opăcésc v. tr. (vsl. sîrb. opačiti, a face pe dos, pačiti, a împedeca [!], a turbura, d. opak, pe dos; vsl. paky, din noŭ, opaky, înapoĭ [mișcînd], opako, din apoĭ. V. opac 1 și 2, pacoste și ză-păcesc). Vest. Împedec, stingheresc, importunez: dă-mĭ pace și nu mă opăci! V. refl. Mă opresc, perd [!] timpu: du-te și nu te opăci! verb tranzitivopăcesc
opăci | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)opăci | opăcire | opăcit | opăcind | singular | plural | ||
opăcind | opăciți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | opăcesc | (să)opăcesc | opăceam | opăcii | opăcisem | |
a II-a (tu) | opăcești | (să)opăcești | opăceai | opăciși | opăciseși | ||
a III-a (el, ea) | opăcește | (să)opăceai | opăcea | opăci | opăcise | ||
plural | I (noi) | opăcim | (să)opăcim | opăceam | opăcirăm | opăciserăm | |
a II-a (voi) | opăciți | (să)opăciți | opăceați | opăcirăți | opăciserăți | ||
a III-a (ei, ele) | opăcesc | (să)opăcească | opăceau | opăciră | opăciseră |