reduceri si promotii 2018
Definitie opus - ce inseamna opus - Dex Online
Alege sensul dorit: opus - adjectiv opus - substantiv neutru

opus definitie

ÓPUS s. n. termen pentru catalogarea și numerotarea cronologică a lucrărilor unui compozitor. (< lat. opus, germ. Opus) adjectiv opus

ÓPUS s.n. Bucată muzicală a unui compozitor care poartă un anumit număr de clasificare, dat după succesiunea cronologică a lucrărilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus]. adjectiv opus

*opún, opús, a opúne v. tr. (lat. oppóno, -pónere. – Se conj. ca pun. V. pun). Pun în față, pun contra: a opune valurilor un cheĭ, dușmanilor o armată. Fig. Obĭectez: a opune argumente puternice. Compar, pun în paralelă: a-ĭ opune pe Romanĭ Grecilor. Opun rezistență, rezist, mă opun: dușmanu n´a opus nicĭ o rezistență. V. refl. Opun rezistență, rezist, mă împotrivesc, îs contra: mă opun invaziuniĭ dușmanilor, unuĭ proĭect. V. opor. adjectiv opun

*opús, -ă adj. (d. opun). Pus față în față: munțĭ opușĭ, malurĭ opuse. Fig. Advers, contrar: albu e opus negruluĭ, interese opuse. Geom. Unghĭurĭ opuse pin [!] creștet, unghĭurĭ ale căror laturĭ îs formate de prelungirile laturilor celuĭ-lalt unghĭ, ca în litera X. S. n., pl. urĭ. Lucru opus, lucru contrar: binele e opus răuluĭ. adjectiv opus

ÓPUS s.n. Bucată muzicală a unui compozitor care poartă un anumit număr de clasificare, dat după succesiunea cronologică a lucrărilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus]. substantiv neutru opus

ÓPUS s. n. termen pentru catalogarea și numerotarea cronologică a lucrărilor unui compozitor. (< lat. opus, germ. Opus) substantiv neutru opus

*opún, opús, a opúne v. tr. (lat. oppóno, -pónere. – Se conj. ca pun. V. pun). Pun în față, pun contra: a opune valurilor un cheĭ, dușmanilor o armată. Fig. Obĭectez: a opune argumente puternice. Compar, pun în paralelă: a-ĭ opune pe Romanĭ Grecilor. Opun rezistență, rezist, mă opun: dușmanu n´a opus nicĭ o rezistență. V. refl. Opun rezistență, rezist, mă împotrivesc, îs contra: mă opun invaziuniĭ dușmanilor, unuĭ proĭect. V. opor. substantiv neutru opun

*opús, -ă adj. (d. opun). Pus față în față: munțĭ opușĭ, malurĭ opuse. Fig. Advers, contrar: albu e opus negruluĭ, interese opuse. Geom. Unghĭurĭ opuse pin [!] creștet, unghĭurĭ ale căror laturĭ îs formate de prelungirile laturilor celuĭ-lalt unghĭ, ca în litera X. S. n., pl. urĭ. Lucru opus, lucru contrar: binele e opus răuluĭ. substantiv neutru opus

ópus s. n., pl. ópusuri; abr. op. substantiv neutru opus

opus a. 1. pus față în față: case opuse; 2. de ceea parte: malul opus al râului.; 3. contrar: albul și negrul sunt colori opuse; fig. interese opuse. ║ n. ceeace este opus: economia este opusul risipei. substantiv neutru opus

ÓPUS1, opusuri, s. n. (Muz.) Indicație folosită pentru numerotarea lucrărilor unui compozitor. ♦ Piesă muzicală a unui compozitor care poartă această indicație. [Abr.: op] – Din fr. opus, germ. Opus. substantiv neutru opus

OPÚS2, -Ă, opuși, -se, adj. 1. Care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) care este așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. – V. opune. substantiv neutru opus

*opún, opús, a opúne v. tr. (lat. oppóno, -pónere. – Se conj. ca pun. V. pun). Pun în față, pun contra: a opune valurilor un cheĭ, dușmanilor o armată. Fig. Obĭectez: a opune argumente puternice. Compar, pun în paralelă: a-ĭ opune pe Romanĭ Grecilor. Opun rezistență, rezist, mă opun: dușmanu n´a opus nicĭ o rezistență. V. refl. Opun rezistență, rezist, mă împotrivesc, îs contra: mă opun invaziuniĭ dușmanilor, unuĭ proĭect. V. opor. verb tranzitiv opun

OPÚNE vb. I. tr. 1. a pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. 2. a pune față în față, a compara. II. refl. a se împotrivi. (< lat. opponere, după fr. opposer) verb tranzitiv opune

opúne (opún, opús), vb. – A (se) împotrivi. Lat. opponere (sec. XIX), adaptat la conj. lui pune.Der. opozant, s. m., din fr. opposant; opoziți(un)e, s. f., din fr. opposition; opoziționist, adj., din fr. oppositionniste. verb tranzitiv opune

opúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. opún, 2 sg. opúi, 1 pl. opúnem; conj. prez. 3 să opúnă; ger. opunând; part. opús verb tranzitiv opune

opune v. 1. a pune față în față: a opune două tablouri; 2. a pune în cale spre a face piedică: a opune forței forța; 3. a pune în paralel: a opune pe Alexandri lui Eminescu; 4. a fi contrar, a face obstacol: a se opune unui proiect. verb tranzitiv opune

OPÚNE, opún, vb. III. 1. Tranz. A pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. ♦ Refl. A se împotrivi (rezistând sau făcând uz de forță), a pune piedici, a ține piept; a zădărnici. 2. Tranz. A pune față în față două sau mai multe ființe sau lucruri pentru a evidenția prin comparație contrastul dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. și: (reg.) opúi] – Din lat. opponere, fr. opposer (după pune). verb tranzitiv opune

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului opus

opus   adjectiv nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular 'opus 'opusul
plural 'opusuri 'opusurile
genitiv-dativ singular 'opus 'opusului
plural 'opusuri 'opusurilor
opus   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular opus opusul opu opusa
plural opuși opușii opuse opusele
genitiv-dativ singular opus opusului opuse opusei
plural opuși opușilor opuse opuselor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z