opercul definitie

OPÉRCUL s.n. Membrană osoasă care acoperă și protejează branhiile la pești. ♦ Organ care închide scoica anumitor moluște. ♦ Strat subțire care închide celulele în care se află larvele albinelor. ♦ (Bot.) Căpăcel cu care se termină capsula la mușchi. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. opercule, cf. lat. operculum]. substantiv neutru opercul

OPÉRCUL s. n. 1. membrană osoasă care acoperă și protejează branhiile la pești. 2. organ care închide scoica anumitor moluște. 3. strat subțire care închide celulele larvelor albinelor. 4. (bot.) căpăcel cu care se termină capsula la mușchi. (< fr. opercule, lat. operculum) substantiv neutru opercul

*opércul n., pl. e (lat. opérculum, d. operire, a închide, a acoperi. V. acoper [!]). Șt. nat. Căpăcelu care acopere celulele albinelor. O membrană de la nările păsărilor. O pĭesă păreche [!] mobilă care acopere branchiile [!] la peștĭ. O pĭesă de materie translucidă ca a cornuluĭ și care servește moluscelor gasteropode să-șĭ închidă scoĭca. V. capac. substantiv neutru opercul

opércul s. n., pl. opércule substantiv neutru opercul

OPÉRCUL, opercule, s. n. Fiecare dintre plăcile osoase care acoperă deschiderea branhială la unele specii de pești. ♦ Căpăcel care astupă gura cochiliei la unii melci. – Din fr. opercule, lat. operculum. substantiv neutru opercul