reduceri si promotii 2018
Definitie onoare - ce inseamna onoare - Dex Online

onoare definitie

a face (cuiva) onoarea expr. (intl.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva). substantiv feminin aface

ONOÁRE s.f. 1. Cinste; integritate morală, probitate, corectitudine. ♦ De onoare = a) onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva. 2. Renume, faimă, bună reputație. ♦ A face onoare cuiva = a onora. 3. Mândrie, demnitate. 4. Cinste, favoare. 5. Castitate, pudoare (la femei). [Gen. -iei, var. onor s.n. / < lat. honor, cf. fr. honneur, it. onore]. substantiv feminin onoare

ONOÁRE s. f. 1. integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate. ♦ de ~ = a) onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva. 2. renume, faimă, bună reputație. ♦ a face ~ cuiva = a onora. 3. considerație, respect, stimă. ♦ gardă de ~ = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei solemnități; în ă cuiva (sau a ceva) = spre lauda, spre cinstea cuiva (sau a ceva). 4. cinste, favoare. 5. castitate, pudoare (la femei). (< lat. honor, fr. honneur) substantiv feminin onoare

onoáre (probitate) s. f., g.-d. art. onoárei substantiv feminin onoare

ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Înv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onór s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. substantiv feminin onoare

*onoáre f., pl. onorĭ (lat. honor [și honos], honóris. V. onor). Glorie, cinste, stimă care urmează virtutea și talentu: a ajunge la mare onoare. Onestitate, probitate, virtute: om de mare onoare. Considerațiune, stimă, reputațiune, renume: a ataca onoarea cuĭva. Distincțiune, demonstrațiune de respect: a acorda cuĭva onoarea prezidențeĭ. Fig. Persoană, lucru de care eștĭ mîndru: a fi onoarea țăriĭ. A face onoare familiiĭ, țăriĭ, a te distinge pin [!] talente p. onoarea familiiĭ, a țăriĭ. A face onoare unuĭ ospăț, a mînca și a bea mult la acest ospăț. A face onoare cuvîntuluĭ saŭ semnăturiĭ tăle [!], a-țĭ ținea [!] angajamentele. Cuvînt de onoare, cuvânt pin [!] care facĭ o promisiune (daĭ o asigurare) pe onoare. Cîmpu de onoare, cîmpu de bătălie. Punct de onoare, lucru care atinge onoarea. Afacere de onoare, duel; damă de onoare, alipită servicĭuluĭ uneĭ suverane. Cavaler, domnișoară de onoare, care-ĭ asistă pe mirĭ la nuntă. Loc de onoare, într´o adunare, loc rezervat uneĭ persoane pe care vreĭ s´o onorezĭ pintr´o [!] distincțiune particulară (V. onorar, onorific). Legiunea de onoare, un ordin francez înființat de Napoleon I la 1802 pentru a recompensa serviciile militare și civile. Pentru pl. n. onorurĭ, V. onor. substantiv feminin onoare

onoare f. 1. cinste, considerațiune, glorie acordată virtuții, meritului: a dobândi o mare onoare; 2. reputațiune câștigată: a-și apăra onoarea; 3. sentiment al demnității personale ce împinge la fapte curagioase, leale: mergi unde te chiamă onoarea; 4. demonstrațiune de respect: onoare bătrânețelor ! 5. pl. onoruri, funcțiuni onorabile, demnități: a aspira la onoruri; onoruri funebre, ceremonii de înmormântare. substantiv feminin onoare

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului onoare

onoare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular onoare onoarea
plural onoruri onorurile
genitiv-dativ singular onori onoarei
plural onoruri onorurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z