OMONIMÍE s.f. Faptul sau însușirea de a fi omonim; situația în care se află două sau mai multe cuvinte omonime. [Gen. -iei, var. homonimie s.f. / cf. fr. homonymie]. substantiv feminin omonimie
OMONIMÍE s. f. faptul, însușirea de a fi omonim; situație în care se află două sau mai multe cuvinte omonime. (< fr. homonymie) substantiv feminin omonimie
*omonimíe f. (vgr. ῾omonymia). Calitatea de a fi omonim. substantiv feminin omonimie
!omonimíe (o-mo-/om-o-) s. f., art. omonimía, g.-d. art. omonimíei; pl. omonimíi, art. omonimíile substantiv feminin omonimie
omonimie f. caracterul celor omonime. substantiv feminin omonimie
OMONIMÍE, omonimii, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omonim (1); situație în care se află două sau mai multe omonime. – Din fr. homonymie. substantiv feminin omonimie
| omonimie substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | omonimie | omonimia |
| plural | omonimii | omonimiile | |
| genitiv-dativ | singular | omonimii | omonimiei |
| plural | omonimii | omonimiilor | |