omogen definitie

OMOGÉN, -Ă adj. 1. Care prezintă omogenitate; de același fel, de aceeași substanță, de aceeași natură. ♦ Ale cărui părți se unesc sau au o structură unitară. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) Ale cărei valori rămân proporționale pentru variabile proporționale. [Var. homogen, -ă adj. / < fr. homogène, cf. gr. homosasemănător, genos – gen]. adjectiv omogen

OMOGÉN, -Ă adj. 1. cu o structură unitară; de aceeași natură; nediferențiat. 2. (mat.; despre funcții cu mai multe variabile) ale cărei valori rămân proporționale pentru variabile proporționale. (< fr. homogène) adjectiv omogen

*omogén, -ă adj. (vgr. ῾omogenés d. ῾omós, acelașĭ, asemenea, și génos, gen. V. etero-gen). Care e de aceĭașĭ natură în toate părțile: o pastă omogenă, lucrurĭ omogene. Pin [!] ext. Ale căruĭ părțĭ îs strîns legate între ele: societate omogenă. adjectiv omogen

omogén adj. m., pl. omogéni; f. omogénă, pl. omogéne adjectiv omogen

omogen a. 1. care e de aceeaș natură; 2. care e format din părți asemenea: un tot omogen. adjectiv omogen

OMOGÉN, -Ă, omogeni, -e, adj. 1. Care are o alcătuire sau o structură unitară, care prezintă omogenitate; nediferențiat. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) A cărei valoare rămâne proporțională pentru variabile proporționale. – Din fr. homogène, germ. homogen. adjectiv omogen

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului omogen

omogen   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular omogen omogenul omoge omogena
plural omogeni omogenii omogene omogenele
genitiv-dativ singular omogen omogenului omogene omogenei
plural omogeni omogenilor omogene omogenelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z