omnibus definitie

OMNIBÚS s.n. v. omnibuz. substantiv neutruomnibus

ómnibus n., pl. e și urĭ (lat. omnibus, „tuturor, pentru toțĭ”, nume aplicat de Englezu Shillibeer, care a inventat la Londra acest fel de trăsurĭ). Trăsură publică închisă (de ordinar, cu geamurĭ) în care încap maĭ mulțĭ oamenĭ (10-15) și care face curse pin [!] orașele marĭ saŭ de la o localitate la alta. V. tramcar, tranvaĭ [!]. substantiv neutruomnibus

omnibus n. trăsură mare publică ce străbate un oraș în direcțiuni anumite. substantiv neutruomnibus