OLORÍ, pers. 3 olorește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre vânt) A bate încet și neregulat; a adia. verbolori
olori verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)olori | olorire | olorit | olorind | singular | plural | ||
olorind | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) | olorește | (să)— | olorea | olori | olorise | ||
plural | I (noi) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) | oloresc | (să)olorească | oloreau | oloriră | oloriseră |