olicăì v. Mold. a se văita; nu te mai olicăi atâta ! CR. [Cf. bulg. OLELEČA (serb. LELEKATI), a se tângui]. verbolicăì
OLECĂÍ, olécăi, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se văita, a se văicări, a se tângui. [Prez. ind. și: olecăiesc. – Var.: olăcăí, olicăí vb. IV] – Din oleo. verbolecăi
OLICĂÍ vb. IV v. olecăi. verbolicăi
olecăĭésc și olicăĭésc (mă) v. refl. (d. oleo, ca și sîrb. lelekati, d. lele, aoleŭ, și bg. olelikam, d. olelé). Mold. Vechĭ. Azĭ iron. Mă vait [!]. verbolecăĭesc
olicăĭésc, V. olecăĭesc. verbolicăĭesc
olicăi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)olicăi | olicăire | olicăit | olicăind | singular | plural | ||
olicăind | olicăiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | olicăiesc | (să)olicăiesc | olicăiam | olicăii | olicăisem | |
a II-a (tu) | olicăiești | (să)olicăi | olicăiai | olicăiși | olicăiseși | ||
a III-a (el, ea) | olicăie | (să)olicăiai | olicăia | olicăi | olicăise | ||
plural | I (noi) | olicăim | (să)olicăim | olicăiam | olicăirăm | olicăiserăm | |
a II-a (voi) | olicăiți | (să)olicăiți | olicăiați | olicăirăți | olicăiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | olicăiesc | (să)olicăiască | olicăiau | olicăiră | olicăiseră |