ohábă (ohábe), s. f. – Proprietate inalienabilă. Sl. ochaba. Termen juridic (sec. XV, înv.). – Der. ohabnic (var. ohavnic, (o)hamnic), adj. (în deplină posesie). substantiv femininohabă
ohábă f., pl. e (vsl. ohaba, proprietate deplină, d. ohabitĭ, a opri, adică „moșie oprită de a fi înstrăinată”. [Bern. 1, 381]. Cp. cu braniște). Vechĭ. Ocină, moșie ohabnică. substantiv femininohabă
ohábă (înv.) s. f., g.-d. art. ohábei; pl. ohábe substantiv femininohabă
OHÁBĂ, ohabe, s. f. (Înv.) 1. Moșie (ereditară) inalienabilă, scutită de impozite și de prestații. 2. Denumire a imunității boierești și mănăstirești în Evul Mediu, în Țara Românească. – Din sl. ohaba. substantiv femininohabă
a se face de Ohaba expr. (adol.) a se compromite. substantiv femininasefacedeohaba