ogeac definitie

ogeác (= hogeag) s. n., pl. ogeacuri (ogece) substantiv neutruogeac

ogeac, ogeacuri s. n. 1. garsonieră; apartament de bloc. 2. cameră subînchiriată cu ora pentru întreținerea de relații sexuale. substantiv neutruogeac

ogeác n., pl. ogece și ogeacurĭ (turc. oğac, horn, casă, familie, corp de armată în timpu ĭenicerilor; ngr. udzáki; bg. sîrb. oğak, curte; rus. očag, vatră. V. orceag). Vechĭ. Corp (de armată, de seĭmeni, de arnăuțĭ). Casă, familie, sălaș de Țiganĭ. Breaslă. Colonie (maĭ ales în Muntenia și Moldova). Partid: candidat al ogeaculuĭ (Car.). A lua la ogeac, a încorpora, a acapara. Azĭ. Nord (ogeac, hogeac și hogeag). Horn, bageac. Olt.? Camera în care e hornu: cum deschid ușa caseĭ, daŭ de ogeac (Neam. Rom. 3, 43). substantiv neutruogeac

ogeac n. 1. od. corp militar: ogeacul neferilor; l’a luat la ogeac, a pus mâna pe el, l´a acaparat; 2. azi, Mold. coș de sobă: s´aprinsese ogeacul dela bucătărie AL. [Turc. ODJAK, cămin, familie, corp militar]. substantiv neutruogeac

ogeác (ogeácuri), s. n. – 1. Cămin, familie, ansamblu de persoane care trăiesc în casă. – 2. Corp, corporație, grupare. – 3. (Mold.) Horn. – 4. (Olt.) Vestibulul în care se află de obicei vatra. – Var. (Mold.) hogeac, (h)ogeag. Mr. ugeache, megl. ogeac. Tc. ocak (Șeineanu, II, 276; Lokotsch 1587), cf. ngr. οὐτσάκι, alb., bg., sb. ogak. substantiv neutruogeac

HOGEÁC, hogeacuri, s. n. 1. (Reg.) Coș (la o casă); horn, fumar. 2. (Înv.; în forma ogeac) Numele unui corp de trupă; loc sau local unde stătea acest corp. [Var.: hogeág, ogeác s. n.] – Din tc. ocak. substantiv neutruhogeac

HOGEÂG, hogeaguri, s. n. (Mold.) Coș (8), horn (1). Hogeagul sobei suia pe lîngă părete, în pod. SADOVEANU, F. J. 597. Un fum tot se mai vedea ieșind pe hogeagul aplecat. DUNĂREANU, CH. 74. – Pl. și: hogege (C. PETRESCU, Î. II 5). – Variantă: ogeác (TEODORESCU, P. P. 642), ogeág (ALECSANDRI, T. 103) s. n. substantiv neutruhogeâg