ogar definitie

ogár (ogári), s. m. – Cîine de vînătoare iute la fugă. Sl., cf. bg., sb., cr., pol. ogar (Miklosich, Lexicon, 487; Cihac, II, 225; Conev 56), sl. zagaru, mag. agár. – Der. ogaratic (var. ogoratic), adj. (cu corpul asemănător celui de ogar); ogarcă, s. f. (femela ogarului); ogărește, adv. (ca un ogar); ogărime, s. f. (haită de ogari); ogarnic, adj. (asemănător ogarului). substantiv masculinogar

ogár m. (vsl. ogarŭ, un cîne [!] de vînat, pol. ogar, ogarz, sîrb. ogar; vsl. zagarŭ, un cîne de vînat, ngr. zagári, d. turc. zaghar, copoĭ). Un fel de cîne de vînat (foarte supțire [!] și ĭute la fugă) cu care se prind ĭepurĭ. Nicĭ cîne, nicĭ ogar, nicĭ una, nicĭ alta din ceĭa ce ar trebui să fie cineva. – Fem. ogarcă saŭ ogăroaĭcă, pl. e. substantiv masculinogar

ogár s. m., pl. ogári substantiv masculinogar

ogar m. câine de vânătoare, înalt și subțire, cel mai iute la fugă. [Slav. OGARŬ]. substantiv masculinogar

OGÁR, ogari, s. m. Câine de vânătoare cu botul lung, cu corpul înalt, subțire și zvelt, cu picioare lungi, foarte iute la fugă. ◊ Expr. Nici câine, nici ogar, se spune despre cel care nu aparține în mod clar unei specii sau unei grupări, unei tagme, care se găsește într-o poziție (socială, profesională etc.) confuză. (Slab) ca un ogar = foarte slab (și lipsit de vlagă). – Din magh. agár. substantiv masculinogar

slab ca o scoabă / ca un ogar / ca un țâr expr. (d. oameni și animale) uscățiv, sfrijit. substantiv masculinslabcaoscoabă