ocîrmuíre f. Rar azĭ. Guvern, administrațiune, stăpînire. substantiv femininocîrmuire
ocârmuire f. od. guvern: fac împotrivire ocârmuirii AL. substantiv femininocârmuire
OCÂRMUÍRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui. substantiv femininocârmuire
ocîrmuí (-uésc, ocârmuít), vb. – A guverna, a administra. Sl. okrumiti, cf. cîrmui. E dubletul lui ocîrmi, vb. (a menține, a păstra), sec. XVII, înv. (după Candrea, din sl. okrumljati). – Der. ocîrmuire, s. f. (guvern); ocîrmuitor, s. m. (conducător). verb tranzitivocîrmui
ocârmuì v. a cârmui o țară [V. cârmui: inițiala pare a fi fost trasă din sinonimul oblădui]. verb tranzitivocârmuì
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă verb tranzitivocârmui
OCÂRMUÍ, ocârmuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A cârmui, a conduce, a guverna; a administra. [Var.: otcârmuí vb. IV] – Cf. sl. ocrŭmiti. verb tranzitivocârmui
ocîrmuĭésc v. tr. (maĭ vechĭ otc-, d. vsl. otŭkrŭmovati). Rar azĭ. Cîrmuĭesc (o țară), guvernez. verb tranzitivocîrmuĭesc
ocârmuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ocârmuire | ocârmuirea |
plural | ocârmuiri | ocârmuirile | |
genitiv-dativ | singular | ocârmuiri | ocârmuirii |
plural | ocârmuiri | ocârmuirilor |