ocîrcésc v. tr. (vsl. *o-kŭrčiti. V. cîrcel și ocîrjesc). Ban. Olt. Sucesc, întorc, cîrmesc. verb tranzitivocîrcesc
ocârci | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)ocârci | ocârcire | ocârcit | ocârcind | singular | plural | ||
ocârcind | ocârciți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | ocârcesc | (să)ocârcesc | ocârceam | ocârcii | ocârcisem | |
a II-a (tu) | ocârcești | (să)ocârcești | ocârceai | ocârciși | ocârciseși | ||
a III-a (el, ea) | ocârcește | (să)ocârceai | ocârcea | ocârci | ocârcise | ||
plural | I (noi) | ocârcim | (să)ocârcim | ocârceam | ocârcirăm | ocârciserăm | |
a II-a (voi) | ocârciți | (să)ocârciți | ocârceați | ocârcirăți | ocârciserăți | ||
a III-a (ei, ele) | ocârcesc | (să)ocârcească | ocârceau | ocârciră | ocârciseră |