ocurge definitie

ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs verbocurge

OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge). verbocurge

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiocurge

ocurge  verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)ocurge ocurgere ocurs ocurgând singular plural
ocurgând
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) (să)—
a II-a (tu) (să)—
a III-a (el, ea) ocurge (să)— ocurgea ocurse ocursese
plural I (noi) (să)—
a II-a (voi) (să)—
a III-a (ei, ele) ocurg (să)ocurgă ocurgeau ocurseră ocurseseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z