ocupare definitie

credit rapid online ifn

OCUPÁRE s.f. Acțiunea de a ocupa și rezultatul ei; luare în stăpânire. [< ocupa]. substantiv femininocupare

ocupáre s. f., g.-d. art. ocupắrii; pl. ocupắri substantiv femininocupare

credit rapid online ifn

OCUPÁRE, ocupări, s. f. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. – V. ocupa. substantiv femininocupare

*ocupațiúne f. (lat. occupátio, -ónis). Lucru, muncă, treabă, îndeletnicire: a avea multe ocupațiunĭ, ocupațiunea depărtează plictiseala. Acțiunea de a te face stăpîn pe, de a te stabili în: ultima ocupațiune rusească în România a durat de la 1828 pînă la 1834. – Și -áție și -áre. substantiv femininocupațiune

*ocúp, a v. tr. (fr. occuper, d. lat. óc-cupo, -áre, d. cápere, a apuca. V. încep). Mă fac stăpîn pe, ĭaŭ: dușmaniĭ ocupase [!] malu rîuluĭ. Țin, umplu: apa ocupă tot ce e supt [!] nivelu eĭ, această masă ocupă prea mult loc, această discusiune a ocupat toată ședința. Locuĭesc: el ocupă acest apartament. Daŭ de lucru, procur mijloace de traĭ: această meserie ocupă multă lume. Daŭ de lucru, neliniștesc, deranjez: hoțiĭ îĭ ocupă pe polițiștĭ pin [!] continue furturĭ. Posed: a ocupa o funcțiune. Preocup, fac să cugete: această problemă l-a ocupat din tinereță. V. refl. Mă îndeletnicesc, întrebuințez timpu: a te ocupa de filologie (saŭ cu filologia). verb tranzitivocup

OCUPÁ vb. I. I. tr. 1. A lua în stăpânire, în posesiune; a pune mâna pe..., a pune stăpânire (pe o poziție, pe o țară etc.). 2. A avea un loc, a deține un post (undeva). ♦ A locui (o casă). ♦ A stăpâni gândurile cuiva, a preocupa. II. refl. 1. A se îndeletnici cu ceva, a exercita o meserie. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva, de ceva. [P.i. ocúp. / < fr. occuper, it., lat. occupare]. verb tranzitivocupa

ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă verb tranzitivocupa

OCUPÁ vb. I. tr. 1. a lua în stăpânire, a cuceri cu forța armată o țară, un teritoriu. 2. a lua în primire, a deține (un post, o casă etc.) II. refl. a se îndeletnici cu ceva, a exercita o meserie. ◊ a se interesa, a urmări îndeaproape. (< lat. occupare, fr. occuper) verb tranzitivocupa

ocupà v. 1. a lua în posesiune, a se face stăpân pe: a ocupa o cetate inamică; 2. a ținea, a umplea un loc: gazele tind a ocupa cât mai mare spațiu; 3. a locui: a ocupa o casă întreagă; 4. a da de lucru: această uzină ocupă o sută de lucrători; 5. fig. a ținea ocupat: ea ocupă mintea mea AL.; 6. a poseda: a ocupa un post; 7. a întrebuința timpul său, a lucra: se ocupă într´una. verb tranzitivocupà

OCUPÁ, ocup, vb. 1.1. Tranz. 1. Apune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. verb tranzitivocupa

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiocupare

ocupare  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ocupare ocuparea
plural ocupări ocupările
genitiv-dativ singular ocupări ocupării
plural ocupări ocupărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z