OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer]. substantiv femininoctroia
OCTROIÁ vb. tr. (jur.) a acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. (< fr. octroyer) substantiv femininoctroia
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer]. verb tranzitivoctroia
OCTROIÁ vb. tr. (jur.) a acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. (< fr. octroyer) verb tranzitivoctroia
octroiere | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | octroiere | octroierea |
plural | octroieri | octroierile | |
genitiv-dativ | singular | octroieri | octroierii |
plural | octroieri | octroierilor |