OCTROIÁT, -Ă adj. (Jur.; despre anumite acte, cărți) Acordat ca o favoare. [Pron. -tro-iat. / < fr. octroyé]. adjectivoctroiat
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer]. verb tranzitivoctroia
OCTROIÁ vb. tr. (jur.) a acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. (< fr. octroyer) verb tranzitivoctroia
octroiat adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | octroiat | octroiatul | octroiată | octroiata |
plural | octroiați | octroiații | octroiate | octroiatele | |
genitiv-dativ | singular | octroiat | octroiatului | octroiate | octroiatei |
plural | octroiați | octroiaților | octroiate | octroiatelor |