OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer]. verb tranzitivoctroia
OCTROIÁ vb. tr. (jur.) a acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. (< fr. octroyer) verb tranzitivoctroia
octroia verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)octroia | octroiere | octroiat | octroind | singular | plural | ||
octroind | octroiați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | octroiez | (să)octroiez | octroiam | octroiai | octroiasem | |
a II-a (tu) | octroiezi | (să)octroiezi | octroiai | octroiași | octroiaseși | ||
a III-a (el, ea) | octroiază | (să)octroiai | octroia | octroie | octroiase | ||
plural | I (noi) | octroiem | (să)octroiem | octroiam | octroiarăm | octroiaserăm | |
a II-a (voi) | octroiați | (să)octroiați | octroiați | octroiarăți | octroiaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | octroiază | (să)octroieze | octroiau | octroiară | octroiaseră |