OCTOÍC / OCTÓIC s. n. v. octoih. substantiv neutruoctoic
octoíh, oht-, oft- și -íc n., pl. urĭ (ngr. okto- și ohtothos, d. októ, ohtó, opt, și thos, vgr. ethos, sunet, ecoŭ). Colecțiunea cîntărilor bisericeștĭ (de sfîntu Damaschin) pe opt glasurĭ (melodiĭ). Se cîntă cîte un glas pe săptămînă. Fig. Litanie, discurs prea lung. V. osmoglasnic, anghilest. substantiv neutruoctoih
octoic substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | octoic | octoicul |
plural | octoicuri | octoicurile | |
genitiv-dativ | singular | octoic | octoicului |
plural | octoicuri | octoicurilor |