ocolire definitie

ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă verb tranzitivocoli

ocolì v. 1. a face ocol: ocoli de vr’o trei ori palatul ISP.; 2. a înconjura din toate părțile: un brâu de munte ocolește toată această țară BĂLC.; 3. a evita: ei se ocolesc unii pe alții; 4. a eluda: a ocoli legea. verb tranzitivocolì

OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. verb tranzitivocoli

ocolésc v. tr. (vsl. okoliti, a îngrădi). Înconjor, merg în prejur [!]: lupu ocolea stîna. Îs așezat în prejur: munțiĭ ocolesc satu. Fig. Evit: a ocoli oameniĭ fără educațiune. Eludez: a ocoli legea. V. intr. Merg ocolind, cotesc: du-te pe aicĭ, că pe acolo ocoleștĭ. V. oblicesc. verb tranzitivocolesc