ocolíș s. n., pl. ocolíșuri substantiv neutruocoliș
OCOLÍȘ, ocolișuri, s. n. 1. Ocol (1), înconjur. ♦ Fig. Divagație. ◊ Loc. adv. Cu ocolișuri = pe ocolite, vag, indirect. Fără ocoliș (sau ocolișuri) = direct, pe față. 2. (Înv.) Perimetru, circumferință. – Ocol + suf. -iș. substantiv neutruocoliș
ocoliș | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ocoliș | ocolișul |
plural | ocolișuri | ocolișurile | |
genitiv-dativ | singular | ocoliș | ocolișului |
plural | ocolișuri | ocolișurilor |