OCLÚZIE s.f. v. ocluziune. substantiv femininocluzie
*oclúzie (~ intestinală) (o-clu-zi-e) s. f., art. oclúzia (-zi-a), g.-d. art. oclúziei; pl. oclúzii, art. oclúziile (-zi-i-) substantiv femininocluzie
OCLÚZIE s. f. v. ocluziune. substantiv femininocluzie
în ocluzie expr. (glum.) în concluzie. substantiv femininînocluzie
OCLUZIÚNE, ocluziuni, s. f. 1. închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă ori progresivă, a tranzitului intestinal; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-, – Var.: oclúzie s. f.] – Din fr. occlusion. substantiv femininocluziune
ocluzie substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ocluzie | ocluzia |
plural | ocluzii | ocluziile | |
genitiv-dativ | singular | ocluzii | ocluziei |
plural | ocluzii | ocluziilor |