ocaziune definitie

OCAZIÚNE s.f. v. ocazie. substantiv femininocaziune

*ocaziúne f. (lat. oc-cásio, -ónis, d. casus, caz, și cádere, casum, a cădea). Împrejurare favorabilă, prilej: a profita de ocaziune. Împrejurare, întîmplare, prilej: el s´a distins cu ocaziunea luăriĭ Plevneĭ. Cauză, subĭect, prilej: ocaziune de proces, de ceartă. La ocaziune, cu vre-o ocaziune, la momentu favorabil. Lucru, marfă de ocaziune, marfă maĭ veche (dar încă bună) și ĭeftină pe care o cumperĭ la ocaziune. – Ob. ocázie (rut. rus. okáziĭa). V. conjunctură. substantiv femininocaziune

ocazi(un)e f. 1. prilej, împrejurare favorabilă: profitați de ocaziune; 2. împrejurare oarecare: a arătat curaj în sute de ocaziuni; 3. cauză: ocaziune de ceartă; la ocaziune, când se prezintă momentul favorabil; de ocaziune, care nu mai e nou și se vinde mai eftin. substantiv femininocaziune

OCAZIÚNE s.f, v. ocazie. substantiv femininocaziune