reduceri si promotii 2018
Definitie ocară - ce inseamna ocară - Dex Online

ocară definitie

ocáră f., pl. ărĭ (vsl. *u-kara, kara, ceartă, d. karati, a lovi, a pedepsi, sîrb. [rut. rus.] kára, pedeapsă, kárati, a ocărî. V. ocărăsc). Vechĭ. Rușine, înjosire: a suferi o ocară, ocărĭ. Azĭ. Mustrare cu vorbe aspre (unuĭ inferior): a trage o ocară unor copiĭ obraznicĭ. A ajunge (de rîs și) de ocară, a ajunge într´o stare proastă. A da, a face de ocară, a compromite, a face să simtă rușine. substantiv feminin ocară

ocáră (pop.) s. f., g.-d. art. ocắrii; pl. ocắri substantiv feminin ocară

ocară f. rușine mare, necinste. [Slav. OKARŬ, mustrare]. substantiv feminin ocară

OCÁRĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv). substantiv feminin ocară

ocărî (ocărắsc, -ît), vb. – A insulta, a înjura. Sl. okarjati „a mustra”, ukarjati „a acuza” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sb. okarati, pol. ukaráć.Der. ocară, s. f. (injurie, insultă, oprobiu, rușine); ocărîtor, adj. (care înjură); ocărît, adj. (înv., rușinos); ocarnic, adj. (înv., rușinos). verb tranzitiv ocărî

ocărî, ocărăsc, vb. tranz. – A insulta, a înjura, a ponegri, a blestema: „Oamenii ne ocărăsc, / Părinții nu ne-nvoiesc” (Calendar 1980: 79). – Din sl. okarjati „a mustra” (DER). verb tranzitiv ocărî

ocărî v. a (se) face de ocară. verb tranzitiv ocărî

ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất verb tranzitiv ocărî

OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. verb tranzitiv ocărî

ocărắsc, a -î́ și (vechĭ) -résc, -rí v. tr. (vsl. okariati, a defăĭma, uk-, a imputa, ukoriti, koriti, a trata aspru; sîrb. ukoriti, a ocărî. V. ocară). Mustru adresînd cuvinte aspre și chear [!] insultătoare (unuĭ inferior): a ocărî niște copiĭ obraznicĭ. Vechĭ. Compromit: nimic așa nu ocărește pre domn ca cuvîntul nestătător (Cost. 1, 286). verb tranzitiv ocărăsc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ocară

ocară   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular oca ocara
plural ocări ocările
genitiv-dativ singular ocări ocării
plural ocări ocărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z