obúznic m. (d. obuz 1; rut. obózniĭ, de tabără). Vechĭ. Comandant de tabără. substantiv masculinobuznic
| obuznic substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | obuznic | obuznicul |
| plural | obuznici | obuznicii | |
| genitiv-dativ | singular | obuznic | obuznicului |
| plural | obuznici | obuznicilor | |