obuz definitie

OBÚZ s.n. Proiectil de fontă sau de oțel de formă cilindrică, a cărui explozie poate fi reglată. [Pl. -ze, -zuri. / < fr. obus]. substantiv neutruobuz

OBÚZ s. n. proiectil de artilerie. (< fr. obus) substantiv neutruobuz

obúz (obúze), s. n. – Proiectil de artilerie. Fr. obus.Der. obuzier, s. n. (gură de foc de artilerie), din fr. obusier. substantiv neutruobuz

2) *obúz n., pl. e (fr. obus, d. germ. haubitze, vechĭ haubnitze, d. ceh. houtnice. V. hubiță). Ghĭulea cilindrică rătunzită [!] la un capăt încărcată cu gloanțe saŭ făcută să se sfărîme pin [!] exploziune și cu care se încărcaŭ în ainte [!] obuzierele, ĭar azĭ tunurile obișnuite. substantiv neutruobuz

obúz s. n., pl. obúze substantiv neutruobuz

obuz n. projectil găunos și explozibil de formă cilindrică. substantiv neutruobuz

obuz n. corp de armată (NECULCE), arhaism conservat într’o orație de nuntă: când s’or lovi obuzurile, atunci s’or alege vitejiile POP. [Pol. OBOZ, lagăr]. substantiv neutruobuz

1) obúz n., pl. urĭ (pol. rut. obóz). Vechĭ. Tabără de războĭ. Corp de armată (saŭ și „armată”). substantiv neutruobuz

OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus. substantiv neutruobuz

obúz (obúzuri), s. n.1. Campament, tabără. – 2. Forță militară, armată. Pol., rut. oboz (Tiktin). Sec. XVII, înv.Der. obuznic, s. m. (înv., sergent major de garnizoană). substantiv neutruobuz

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiobuz

obuz  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular obuz obuzul
plural obuzuri obuzurile
genitiv-dativ singular obuz obuzului
plural obuze obuzurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z