obturator definitie

OBTURATÓR, -OÁRE adj. Care acoperă, închide, obturează. // s.n. Aparat, dispozitiv cu care se face o obturare, cu care se obturează (o conductă, o deschizătură etc.). ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic care oprește sau permite căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. [Cf. fr. obturateur]. adjectivobturator

OBTURATÓR, -OÁRE I. adj. care obturează. ♦ mușchi ~ = mușchi al bazinului, rotator lateral al coapsei. II. s. n. 1. dispozitiv cu care se obturează (o conductă, o deschizătură etc.). 2. dispozitiv mecanic care închide obiectivul unui aparat fotografic. (< fr. obturateur) adjectivobturator

*obturatór, -oáre adj. Care obturează: placă obturatoare. S. n., pl. oare. Obĭect care servește la obturat (capac, dop, astupătoare), ca la culata tunuluĭ, la aparatele fotografice ș. a. adjectivobturator

obturatór s. n., pl. obturatoáre adjectivobturator

OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. – Din fr. obturateur. adjectivobturator