OBTURÁ vb. I. tr. A astupa, a acoperi, a înfunda (o deschizătură, un tub etc.). [P.i. -rez. / < fr. obturer, cf. lat. obturare]. verb tranzitiv obtura
OBTURÁ vb. tr. a astupa (un orificiu, un canal, o conductă). (< fr. obturer, lat. obturare) verb tranzitiv obtura
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză verb tranzitiv obtura
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. verb tranzitiv obtura
*obturéz v. tr. (lat. ob-túro, -áre). Astup (culata tunuluĭ, lumina aparatuluĭ fotografic). verb tranzitiv obturez
| obtura verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) obtura | obturare | obturat | obturând | singular | plural | ||
| obturând | obturați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | obturez | (să) obturez | obturam | obturai | obturasem | |
| a II-a (tu) | obturezi | (să) obturezi | obturai | obturași | obturaseși | ||
| a III-a (el, ea) | obturează | (să) obturai | obtura | obtură | obturase | ||
| plural | I (noi) | obturăm | (să) obturăm | obturam | obturarăm | obturaserăm | |
| a II-a (voi) | obturați | (să) obturați | obturați | obturarăți | obturaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | obturează | (să) obtureze | obturau | obturară | obturaseră | ||