OBSTRUCȚIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A face, a suferi o obstrucție. [Pron. -ți-o-. / < obstrucție + -ona]. verb tranzitivobstrucționa
OBSTRUCȚIONÁ vb. I. tr., refl. a face, a suferi o obstrucție (1). II. tr. (la fotbal, handbal etc.) a împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. (< obstrucție + -ona) verb tranzitivobstrucționa
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză verb tranzitivobstrucționa
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fară a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. verb tranzitivobstrucționa
obstrucționare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | obstrucționare | obstrucționarea |
plural | obstrucționări | obstrucționările | |
genitiv-dativ | singular | obstrucționări | obstrucționării |
plural | obstrucționări | obstrucționărilor |