OBSTINÁ vb. I. refl. (Liv.) A se îndârji, a se încăpățâna. [P.i. -nez și obstín, 3,6 -nează. / < fr. (s')obstiner) substantiv femininobstina
OBSTINÁ vb. I. refl. (Liv.) A se îndârji, a se încăpățâna. [P.i. -nez și obstín, 3,6 -nează. / < fr. (s')obstiner) verbobstina
OBSTINÁ vb. refl. a se încăpățâna, a se îndârji. (< fr. sóbstiner) verbobstina
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză verbobstina
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. verbobstina
*obstinéz (mă) v. refl. (fr. s´obstiner, d. lat. ób-stino, -áre. V. destinez). Mă încăpățînez, persist cu obstinațiune. verbobstinez
obstinare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | obstinare | obstinarea |
plural | obstinări | obstinările | |
genitiv-dativ | singular | obstinări | obstinării |
plural | obstinări | obstinărilor |