OBSTÁCUL s.n. v. obstacol. substantiv neutruobstacul
*obstácul n., pl. e (lat. ob-staculum, d. ob-stare, a sta în față). Pedică [!], lucru care împedecă [!] drumu, ca un șanț, un gard, un rîŭ ș. a. Fig. Dificultate: a învinge toate obstaculele. – Și -ol. substantiv neutruobstacul
OBSTÁCUL s. n. v. obstacol. substantiv neutruobstacul
obstacul substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | obstacul | obstaculul |
plural | obstacule | obstaculele | |
genitiv-dativ | singular | obstacul | obstaculului |
plural | obstacule | obstaculelor |