observa definitie

*obsérv, a -á v. tr. (lat. ob-servare. V. con-serv, sărbez [!]). Împlinesc o lege, o regulă, mă conformez legiĭ, reguleĭ: a observa legea. Mă uĭt cu atențiune, studiez: a observa cursu stelelor. Spionez: dușmaniĭ te observă. Ĭaŭ sama [!], prind cu atențiunea: păzitoru observase că cineva se apropie. V. refl. Bag de samă, îs atent la ceĭa ce fac: acest om se observă mult în societate. Mă spionez, mă supraveghez reciproc: cele doŭă armate se observaŭ. verb tranzitivobserv

OBSERVÁ vb. I. tr. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A atrage atenția, a face o remarcă, o observație. 2. A cerceta, a examina atent. ♦ A supraveghea acțiunile cuiva; a controla. 3. A pândi, a iscodi. [P.i. obsérv, 3,6 -vă. / < cf. fr. observer, lat. observare]. verb tranzitivobserva

OBSERVÁ vb. tr. 1. a băga de seamă, a remarca. ◊ a atrage atenția, a face o remarcă, o observație. 2. a cerceta, a examina atent. ◊ a supraveghea acțiunile cuiva; a controla. 3. a pândi, a iscodi. (< fr. observer, lat. observare) verb tranzitivobserva

observá (obsérv, át), vb. – 1. A remarca. – 2. (Arg.) A avea bani. Fr. observer. – Der. (din fr.) observați(un)e, s. f.; observator, s. m.; neobservat, adj. (nevăzut). verb tranzitivobserva

observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă verb tranzitivobserva

observà v. 1. a cerceta cu îngrijire lucruri fizice sau morale: a observa astrele; 2. a se conforma cu prescripțiunea unei legi sau regule; 3. a băga de seamă. verb tranzitivobservà

OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. verb tranzitivobserva