OBSECRAȚIÚNE s.f. v. obsecrație. substantiv femininobsecrațiune
*obsecrațiúne f. (lat. obsecrátio, -ónis, d. ób-secro, -secráre, a ruga în numele zeilor, compus al luĭ sacrare, a consacra, d. sacer, sacru). Ret. Figură pin [!] care oratoru imploră ajutoru zeilor, al luĭ Dumnezeŭ saŭ al uneĭ persoane. Pl. La Romanĭ, rugăciunĭ publice ordonate cînd patria era în pericul [!]. – Și -ație. substantiv femininobsecrațiune
obsecrați(un)e f. figură de retorică piin care se imploră ajutorul divin sau al unei persoane. substantiv femininobsecrațiune
OBSECRAȚIÚNE s. f. v. obsecrație. substantiv femininobsecrațiune
obsecrațiune | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | obsecrațiune | obsecrațiunea |
plural | obsecrațiuni | obsecrațiunile | |
genitiv-dativ | singular | obsecrațiuni | obsecrațiunii |
plural | obsecrațiuni | obsecrațiunilor |