obrocire definitie
- Vezi aici mai multe rimeobrocire
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuob
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuobr
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuire
obrocíre f. (d. obrocesc 2). L. V. Prorocire (de zile bune saŭ rele). substantiv femininobrocire
obrocire f. prevestirea zilelor bune sau rele. substantiv femininobrocire
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă verb tranzitivobroci
obrocì v. a fermeca, a zăpăci: cine te-a obrocit, încât să visezi deștept ? [Lit. a prezice (cf. obrocire), a ameți cu prorociri = serb. OKROK, timp fixat (din slav. REKÕ, a rosti)]. verb tranzitivobrocì
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. verb tranzitivobroci
1) obrocésc v. tr. (d. obroc, oboroc, adică „pun oborocu´n cap, astup vederea”). Munt. Uluĭesc, amețesc, farmec, zăpăcesc, prostesc: răŭ l-a obrocit femeĭa ceĭa! verb tranzitivobrocesc
2) obrocésc și -ăcésc v. tr. (vsl. obrončiti, a logodi, obrešti, -ĭekon, a promite; bg. obričam, promit; rus. obréčĭ, a consacra, a promite. V. prorocesc). L. V. Logodesc. Azĭ. Olt. (obricesc). Opresc, rețin de la carne, vin orĭ tutun (CL. 1922, 367; Boc.: NPl. Ceaur, 70; rev. I. Crg. 8, 343). V. refl. Promit (mă decid) să mă abțin: m´am obricit să nu maĭ fumez. verb tranzitivobrocesc
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiobrocire
| obrocire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | obrocire | obrocirea |
| plural | obrociri | obrocirile | |
| genitiv-dativ | singular | obrociri | obrocirii |
| plural | obrociri | obrocirilor | |