www.ReduPedia.ro
Definitie obrocire - ce inseamna obrocire - Dex Online

obrocire definitie

obrocíre f. (d. obrocesc 2). L. V. Prorocire (de zile bune saŭ rele). substantiv feminin obrocire

obrocire f. prevestirea zilelor bune sau rele. substantiv feminin obrocire

obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă verb tranzitiv obroci

obrocì v. a fermeca, a zăpăci: cine te-a obrocit, încât să visezi deștept ? [Lit. a prezice (cf. obrocire), a ameți cu prorociri = serb. OKROK, timp fixat (din slav. REKÕ, a rosti)]. verb tranzitiv obrocì

OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. verb tranzitiv obroci

1) obrocésc v. tr. (d. obroc, oboroc, adică „pun oborocu´n cap, astup vederea”). Munt. Uluĭesc, amețesc, farmec, zăpăcesc, prostesc: răŭ l-a obrocit femeĭa ceĭa! verb tranzitiv obrocesc

2) obrocésc și -ăcésc v. tr. (vsl. obrončiti, a logodi, obrešti, -ĭekon, a promite; bg. obričam, promit; rus. obréčĭ, a consacra, a promite. V. prorocesc). L. V. Logodesc. Azĭ. Olt. (obricesc). Opresc, rețin de la carne, vin orĭ tutun (CL. 1922, 367; Boc.: NPl. Ceaur, 70; rev. I. Crg. 8, 343). V. refl. Promit (mă decid) să mă abțin: m´am obricit să nu maĭ fumez. verb tranzitiv obrocesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului obrocire

obrocire   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular obrocire obrocirea
plural obrociri obrocirile
genitiv-dativ singular obrociri obrocirii
plural obrociri obrocirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z