OBRINTÍȘ, obrintișuri, s. n. (Reg.) Obrinteală. – Din obrinti + suf. -iș. substantiv neutruobrintiș
obrintiș | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | obrintiș | obrintișul |
plural | obrintișuri | obrintișurile | |
genitiv-dativ | singular | obrintiș | obrintișului |
plural | obrintișuri | obrintișurilor |