obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă verb tranzitivobrăzui
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. verb tranzitivobrăzui
obrăzuĭésc, V. obrezuĭesc. verb tranzitivobrăzuĭesc
obrezuĭésc v. tr. (vsl. obrĭezovati. V. retez 2). L. V. Circumcid. – Și obrăz- (după răzuĭesc saŭ obraz). verb tranzitivobrezuĭesc
obrăzuit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | obrăzuit | obrăzuitul | obrăzuită | obrăzuita |
plural | obrăzuiți | obrăzuiții | obrăzuite | obrăzuitele | |
genitiv-dativ | singular | obrăzuit | obrăzuitului | obrăzuite | obrăzuitei |
plural | obrăzuiți | obrăzuiților | obrăzuite | obrăzuitelor |